vineri, 20 noiembrie 2015

Culorile toamnei

Nicaieri toamna nu este mai frumoasa ca la tara.O armonie perfecta de culori de la galben si maro pana la auriu, roscat si verde pal.Minunate zile la mijloc de noiembrie!Luminoase, cu un soare bland ce iti mangaie sufletul.Toti cei ce s-au intristat la venirea toamnei au motive de bucurie.Aceasta toamna a fost perfecta.Ma opresc adesea din treaba pe care o fac in curte si ma uit de jur imprejur.Un spectacol unic pe care natura ni-l ofera cu atata generozitate se asterne in fata ochilor mei.





Imi place sa ma plimb prin mormanul de frunze in culori superbe, culori ce se imbina perfect, sa ma uit ametita la cerul senin,sa privesc florile inca vesele, inca pline de boboci, sa admir pana la epuizare copacii....






miercuri, 18 noiembrie 2015

Covorul de frunze uscate

Frumoasa e toamna, dar puzderia de frunze cazute pe jos imi da batai de cap.Covorul gros de frunze uscate care se aduna in timpul saptamanii ma face sa consider stransul lor prioritar.
Le-am adunat , carat cu cosul de nuiele si depozitat intr-un loc special pentru a le da foc.Operatiune destul de grea si obositoare.

 Ne-am impartit munca.Eu si mama le-am strans si sotul meu le-a carat si s-a ocupat de foc.





Usor, usor iarba inca verde si proaspata a aparut de sub covorul de frunze si ne-a incantat privirile.


Dupa ce am terminat stransul frunzelor am stat afara la masa si ne-am bucurat de soarele bland al toamnei.

marți, 10 noiembrie 2015

Remember...

Dupa ce am curatat ogorul, dupa ce am smuls, am ars si am dus gunoiul, dupa ce am scos instalatia prin picurare, am arat pamantul.Anul trecut pentru ca a plouat mult nu am putut sa facem aceasta operatiune toamna.Am arat primavara si acest lucru s-a cunoscut.Am muncit mult sa spargem bolovanii si sa indreptam terenul pentru a-l insamanta.
Aratul de toamna face bine pamantului.Gerul din iarna, zapada (daca da Dumnezeu) ii fac bine, daca il prind arat.

M-a cuprins nostalgia gandindu-ma cat de gol este acum pamantul si cat de incarcat era asta-vara.
Anul asta gradinita mea de legume a produs rosii, ardei, vinete, varza, telina, spanac, salata verde, ceapa, usturoi, sfecla in cantitati uriase.Dovada sta beciul, camara de la tara, cea de la Bucuresti, magaziile pline de conserve.










Dar fiecare anotimp are frumusetea lui si noi ne bucuram de tot ce ne ofera casa de la tara.Aerul curat, linistea, tihna oamenilor, legumele curate, fructele proaspete.Viata poate fi atat de simpla si atat de fermecatoare.





duminică, 8 noiembrie 2015

Flori de noiembrie

Este o toamna superba!Florile din gradina sunt inflorite si se bucura de mangaierile blande ale soarelui.Nu vreau sa ma gandesc ca peste putin timp vor ingheta...
Dar pana atunci nu ma pot opri din admirat.
Regina noptii imprastie, cum numai ea stie, un parfum diafan.

Trandafirii infloriti intr-o avalansa de culori, putin vestejiti, dar inca frumosi.
Petuniile, craitele si carciumaresele sunt mai frumoase decat asta-vara, cand erau parlite de soarele torid.Vesele si puternice isi fac iluzii ca vor rezista gerului ce va veni.
Insa preferatele mele raman tufanelele.






Iarba a inceput sa se ingalbeneasca pe ici pe colo.

Casuta mea de la tara se bucura si ea de toamna frumoasa de anul acesta.






joi, 29 octombrie 2015

Toamna, toamna...

Imi place sa strang toata ziua prin curte, sa adun frunzele uscate, sa tai florile uscate, sa greblez si seara sa ma bag in casa, langa soba cu un ceai cald in mana.
Ador aerul rece de toamna tarzie, ador soarele bland care incearca timid sa ne salute, ador mirosul de fum ce se simte in aer, de la cosurile caselor din sat, de la frunzele pe care oamenii le ard, ador toamna.
Am adunat frunze, ierburi uscate, flori palide si le-am dat foc.


Arunc o privire in magazia de lemne.Vreau sa stiu daca stam bine la acest capitol.Iarna bate la usa si vreau sa avem cu ce aprinde focurile in sobe.Dupa cate magazii, fanare, cotete si maghernite am daramat am avut lemne destule cativa ani buni la rand, dar anul trecut am cumparat lemne.Sigur ne vor ajunge si anul acesta.

Seara am intrat in casa.Era o caldura palcuta de la focul aprins in soba.Am pus mere pe soba si ne-am facut un ceai de tei.Ador linistea serilor la gura sobei, ador povestile spuse de mama de pe vremea cand isi petrecerea copilaria in satul natal, ador copiii care stau cu gura cascata ascultand povestile cu oameni care isi faceau totul singuri, care nu aveau cu ce si nici nu concepeau sa-si cumpere mancarea, cu femei care teseau, torceau si coseau la lumina lampii de gaz, cu barbati care isi arau singuri pamantul si isi cresteau animalele.

Ma bucur de serile de toamna si  mai tarziu de cele de iarna in tihna molipsitoare a satului meu.Seara, afara  se aude doar zgomotul sec al toporului ce crapa lemnele.