Se afișează postările cu eticheta bulion de rosii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bulion de rosii. Afișați toate postările

miercuri, 17 august 2016

Weekend de august

La tara gradina de legume arata destul de bine.Rosiile, din fericire, s-au manat doar primul rod, dar pe nivelele superioare au facut rosii bune.Am mai facut o tura de bulion si in acest weekend.
Ne-am trezit sambata dimineata la ora 6.00.Am baut cafeaua pe balansoar si am admirat gradina.Nu pot sa nu ma mir in fiecare an cum dintr-o samanta mica si firava rasare o minunatie de planta plina de rod.

Ne-am apucat rapid de adunat rosiile(eu as mai fi vrut sa lenevesc putin, recunosc, dar mama hai si hai).6 galeti cu varf de rosii bine coapte..Spalate, taiate, date prin masina si puse pe foc in tuci.Ce usor pare...dar va asigur ca nu e.Dupa 2 ore eram rupta de spate....In timp ce bulionul trebuie lasat sa scada pe foc, am spalat sticle, capace si le-am pus la uscat.









Tot de plictiseala, in timp ce fierbea sucul de rosii, am adunat gogosari si ardei capia.Am inceput sa-i triez.Pe unii i-am pus la murat, pe altii i-am pus pentru copt si cei mai urati dintre ei au mers pentru congelator(spalati si tocati).





Bulionul fierbe greu si ne-am gandit sa adunam si ardeii iuti pentru ca s-au inrosit.O parte i-am tocat si i-am pus in borcane la murat.In asa fel reusesc sa bag mai multi ardei in mai putine borcane.Iarna la ciorba poti pune o lingurita in farfurie si este perfect.O alta parte i-am insirat pe ata pentru uscat.Dupa ce se usuca foarte bine ii macin si fac boia de ardei iute.

Intre timp bulionul era gata.Pune-l in sticlele pregatite si invelestele-l cu paturi.
Sunt rezistenta la efort fizic, dar pe la ora 14.00 eram obosita franta.Am mancat de pranz si de dimineata, doi in unu, si ne-am aruncat fiecare pe unde am nimerit(unii prin casa, altii pe sezlong pe la umbra).
Pe la ora 17.00 am plecat la plimbare.pentru ca fata mea venise la tara cu o prietena, am decis sa le arat satul intr-o plimbare de seara.
Duminica m-am trezit tarziu, dar am fost luata rapid in primire de sot, care se apucase sa umble la albine.Ramele erau din nou pline de miere si l-am ajutat sa colecteze pretioasa, mult prea pretioasa miere.
Timpul a trecut rapid si ne-am trezit ca este ora 15.00 si iar nu mancase, nu bausem cafea.Le-am facut pe amandoua rapid.Pana am bagat borcanele si sticlele facute cu o zi inainte in pivnita, pana ne-am mai invartit, a venit seara.
Seara aveam musafiri...niste vecini care s-au mutat definitiv la tara, vis a vis de noi,  in acelasi an in care am cumparat noi casa.Relaxare deplina, schimb de impresii, schimb de informatii.Superb...



miercuri, 26 august 2015

Rafturile beciului....

Pivnita mea este plina de borcane mici si mari pline cu bunatati.Sunt incantata de tot ce am facut din gradina de legume.Mult bulion, zarzavat de ciorbe, zacusca, rosii in bulion, tocana de legume, castravetii si gogosari murati si multe alte bunatati ne asteapta cuminti pe rafturi sa le incercam.
Iarna este lunga si stiu din proprie experienta ca tot ce pui vara in borcan se mananca pe nerasuflate iarna.Legumele sunt proaspete, culese pe alese, spalate temeinic si preparate ca la carte.Toate conservele iti iau mult timp pentru a le prepara, dar rezultatul este pe masura muncii depuse.
Nici atunci cand nu aveam casa la tara si deci nu aveam gradina de legume, cumparam din piata si tot nu intram in iarna fara pregatiri in borcane.Asa am fost obisnuita, dar recunosc ca nu imi place nimic din ce se gaseste in magazine.Nu au acelasi gust si e normal sa fie asa.Stiu exact ce pun in fiecare preparat, stiu exact cat spal legumele si cum le curat.







Sunt sigura ca nu am terminat conservareala si am sa mai pun cate ceva pe rafturi.Nu am facut poze si cu sticlele de 10L de zmeurata, visinata si afinata.

luni, 27 iulie 2015

Bulion de rosii facut in casa

Rosiile crescute de tine doar cu apa si soare au un gust care nu se poate compara cu gustul rosiilor de pe tarabele "taranilor"din pietele noastre.De aceea ma incapatanez sa nu cumpar rosii de la piata, chiar daca imi este foarte dor de o salata si la noi se coc mult mai tarziu.Dar cam de o luna au inceput si rosiile noastre sa ne incante papilele gustative.O salata doar cu rosii, ardei, castraveti, ceapa din gradina are un gust pe care imi este foarte greu sa-l descriu in cuvinte.Spun doar atat...EXCEPTIONAL...
Acum au inceput sa se coaca ca nebunele si la 3-4 zile le adunam.Dar, pentru ca sunt mai multe decat mancam, mai multe decat oferim cunoscutilor si familiei, am inceput sa preparam bulionul de rosii facut in casa.
Inainte de a ma apuca de treaba le-am mai admirat putin.Anul asta rosiile noastre sunt pline de rod.Ne miram cum poate tulpina si aracul pus de noi sa sustina asa potop de rosii.


Am adunat doua cosuri mari(tarne).Rosiile le-am adunat seara si ne-am apucat de pregatitul bulionul a doua zi dimineata.Foarte dimineata, pe la ora 5.30.

Le-am spalat foarte bine....

Si am inceput sa le tai si sa le curat.Rosiile curate cum spunem noi, adica fara chimicale nu sunt perfecte.Mai sunt manate, mai au pete.Indepartam cu grija toate acestea de pe ele si le taiem in patru sau mai multe in functie de marimea rosiilor.


Le dam prin masina de tocat electrica si le punem intr-un tuci mare pe foc.
Se lasa sa fiarba pana scade la jumatate.Se fierbe cam 3-4 ore.
Intre timp am spalat toate sticlele si le-am asezat la scurs in cosuri.


Dupa ce a scazut si a ajuns la consistenta pe care o doream am oprit focul.Asa, fierbinte, se toarna cu mare grija in sticlele uscate si se pune capacul. Dupa aceasta operatiune destul de migaloasa si deloc placuta la 35 de grade, le-am acoperit cu prosoape sa se raceasca treptat.
A doua zi, seara, le-am depozitat in pivnita.


Gustul bulionului facut in casa, care are in compozitie doar rosii de gradina, este absolut minunat.