joi, 9 iunie 2016

Florile din gradina mea la inceput de iunie

A venit in sfarsit vara, in calendar si in termometre.Imi beau cafeaua de dimineata afara, in foisor.Gandul ca ma duc afara sa-mi savurez licoarea neagra ma ajuta sa ma trezesc mai repede si cu zambetul pe buze.Cu canile intr-o mana si ibricul in cealalata ies in pijama afara si nu pot sa nu respir adanc aerul inmiresmat.Miroase a crini, a caprifoi(mana Maicii Domnului) si a tei.Ma asez comfortabil in scaun si imi las ochii sa admire trandafirii.Au inflorit toti si este o simfonie de culori si miresme.









Mai iau o gura de cafea si ma gandesc ca am nevoie de mai mult timp sa ma ocup de gradina asa cum trebuie.Trandafirii trebuie curatati neaparat de florile ofilite si udati de 2 ori pe saptamana.Am vazut la unul dintre ei afide si trebuie stropit cu o solutie apoasa in care pun inainte tutun la macerat, cam cinci tigari la un litru de apa.Buruienile trebuie indepartate mereu.Am achizitionat asta primavara o sapa minune.Ma descurc foarte bine cu ea printre flori, dar din pacate nu merge singura.Minune-minune, dar nici chiar asa.
Crinii au inflorit si ei si ma imbata cu mireasma lor puternica.Nu stiu cum sa-i ajut sa creasca drept.Vreau sa citesc mai mult despre ingrijirea lor.

Anul trecut am plantat hortensia si acum este plina de flori.Ador floarea asta si mi-am dorit-o atat de mult.Ma bucur acum de frumusetea ei si mi-am propus sa-mi iau una si la tara.

In rest am pus cateva ghivece mai mari si mai mici cu petunii, au iesit singure, ca in fiecare an macii, regina noptii si floarea soarelui de gradina.Astept sa infloreasca si ele.



Am plantat coltunasi mici, flori cataratoare care ajung la 2 m inaltime.Au iesit timide si astept sa le vad florile.

Cam asta vad eu cand imi savurez cafeaua.Eu zic ca imi incarc bateriile perfect in fiecare dimineata.Un inceput de zi minunat!




Niciun comentariu: